Indifirentă sunt sau tristă,
Sau poate gândul mi-e blocat.
Privirea mi-e fără direcție,
Iar sufletul intretăiat.

Privesc ceva la întâmplare
Cu ochii aplecați ușor
Și-ncerc să număr fir cu fir,
Încetișor, orice fior.

Și gândul iarăși zboară, zboară,
Iar eu nu-ncerc să-l mai opresc.
El face cerc prin amintiri,
Iar eu tot stau și-l urmăresc.

Cred că gândul e de vină,
Că-n amintiri mi s-a băgat.
Îmi răscolește tot lăuntrul - 
Gândul - el e vinovat.

Dar și pensula-i de vină
Și creionu-i vinovat,
Fără ca să mă întrebe,  
Amintiri mi-au desenat.

Mi-au pictat și fericirea,
Care-atât a fost dorită,
Dar apoi s-a dovedit
Că-i fericire-nchipuită.

Păru-mi cade-ușor în față,
Limitându-mi iar vederea.
Poate cade-așa cumva 
Și-mi limitează și durerea?

Căci am ajuns s-o simt pe buze
Ca pelinul de amară;
Lacrima încet se scurge
Și puțin, puțin o spală.

Dar tristă nu mai vreau să fiu,
Renunț la tot, privesc spre cer.
Și chiar de drumu-mi este greu,
Neîncetat eu o sa sper.