Eu am crezut că voi zâmbi
În ziua cea îndurerată,
Când inima mi se rupea,
Când fața-mi era-nlăcrimată.

Eu ți-am trimis semnal de S.O.S.
Și ți-am cerut doar trei cuvinte.
Să-mi spui ceva, ceva de dor,
Pân' ce privirea-mi va asfinte.

O licărire, o speranță,
Ca un vulcan s-a revărsat
Și rezervorul cel de lacrimi
În mici bucăți s-a sfarâmat.

Cu ochii umezi și cu zâmbet
Eram convins, de neclintit,
Torționarul cel din mine
A sa domnie și-a sfârșit.

Și ca scânteiele de foc
Plasmuiau în mine vise,
Ce mă purtau ușor spre cer
Cu speranțe nedescrise.

Dar prea repede-a-crescut
Floarea cea de orhidee,
Dintr-un fir plăpând și firav
Transformându-se-n femeie.

Asteptam cu nerăbdare
Balsamul ca să curgă iar,
Să pătrundă-n al meu suflet,
In Regatul de Amar.

N-am primit decât tăcerea,
Ce vuia ca o furtună
Și-adierea de voci surde
Ce în minte îmi răsună.

Nu mai dau semnale S.O.S.
Chiar de inima-mi zvâcnește,
Chiar de ochii-mi sânt sleiți,
Chiar de sufletu-mi răcnește.

Sunt creat să-nvăț durerea
În leagănul de suferință,
Împletind fi'nd cu puterea,
Și țesut fi'nd cu credință.