A primit în dar fetiţa
Ceva nemaipomenit:
Un ursuleţ frumos de pluş,
Ce îndată l-a-ndrăgit.

Seara când plecă să doarmă
În micuţul ei culcuş,
N-a uitat să-şi ia şi scumpul,
Ursuleţul ei de pluş.

Îl numea cu gingăşie:
„Frăţiorul meu cel mic”.
Nu-l lăsa deloc din mână,
Nu-l lăsa măcar un pic.

Chiar şi când pleca la baie,
Chiar şi când era sub duş
Îşi lua şi frăţiorul,
Ursuleţul ei de pluş.

Chiar şi iarna pe patine,
Când mergea la săniuş
Ea ţinea mereu în braţe,
Ursuleţul ei de pluş.

Au trecut în grabă anii
Şi ca gândul au zburat.
Ursuleţul cel de pluş
Într-un colţ stătea uitat.

Nu era ţinut în braţe,
La săniuş nu mai mergea,
Nu era culcat în pat
Şi nici baie nu făcea.

A crescut fetiţa mare,
Copilăria a trecut;
Ursuleţul cel de pluş
Surioara şi-a pierdut.