Stă la margine de drum,
Șade la un colț de stradă.
Trecătorii scuipă-n el,
Alții nici nu vor să-l vadă.

Stă cu capul aplecat
Și privește în pământ,
Îmbrăcat fi'nd cu tăcerea,
Dezbrăcat fi'nd de cuvânt.

Toți privirea și-o întorc
Și scârbos se încrețesc.
Unii chiar se amuzează
Și în râset izbucnesc.

Numai zdreanța de pe dânsul
Cu suspine-amare plânge,
Îmbibată de sudoarea
Ce s-a prefăcut în sânge.

Își cerșește existența,
Cere doar un colț de pâine,
Ca să aibă ce mânca,
Să rămână viu pân'mâine.

Cerșetor și eu ajuns-am,
Am ajuns și eu sărac,
Când iubirea tu luat-a-mi
Și-mbrăcatu-m-ai în sac.

Dar nu vreau să stau la colțuri,
Să-mi cerșesc iubirea-n stradă,
Ca să scuipe-n mine alții,
Lumea-ntreagă să mă vadă.

Nu vreau capul să-l aplec,
Să privesc doar în pământ.
Gata! S-a sfârșit tăcerea,
Înarmat sunt în cuvânt.

Lepăd zdreanța de pe mine,
O arunc în foc să ardă.
Amintirea cea de sânge
În cenușă să se piardă.

Nu vreau să-mi cerșesc iubirea
Ca pe-un colț de pâine-uscată.
Nu vrea o iubire stearpă,
Vreau iubire-adevărată.

Nu vreau nici măcar o iotă
Din iubirea ta zgârcită.
Ține-ți dragostea în pungă
Și fă-ți traista fericită.

Cerșetor am fost odată,
Dar de-acum nu voi mai fi
Și iubirea-adevărată
Făr's-o cer o voi primi.